Se propune supratraversarea Bulevardului Naţiunilor Unite printr-un pod pietonal şi ciclist pentru a crea o legatura directă între Parcul Izvor şi Dealul Arsenalului (Dealul Palatului Parlamentului), în scopul facilitării accesului la MNAC (Muzeul Naţional de Artă Contemporană). Apariţia podului este justificată de diferenţa semnificativă de nivel (cca 5m) între parc şi curtea MNAC, soluţia fiind preferabilă unei treceri de pietoni la nivel deoarece
mai mult
Se propune supratraversarea Bulevardului Naţiunilor Unite printr-un pod pietonal şi ciclist pentru a crea o legatura directă între Parcul Izvor şi Dealul Arsenalului (Dealul Palatului Parlamentului), în scopul facilitării accesului la MNAC (Muzeul Naţional de Artă Contemporană). Apariţia podului este justificată de diferenţa semnificativă de nivel (cca 5m) între parc şi curtea MNAC, soluţia fiind preferabilă unei treceri de pietoni la nivel deoarece permite o panta mai lină precum şi un traseu neîntrerupt între parc şi muzeu.
Obiectivul general: Sprijinirea dezvoltării zonei din punct de vedere al turiştilor şi al locuitorilor, sporirea atractivităţii Parcului Izvor şi a MNAC, care trebuie să devină un ansamblu complex, un mix de cultură, activităţi sociale, sportive şi recreative.
Stabilirea unei legături între cele două puncte de interes – Parcul Izvor şi MNAC, va determina creşterea participării celor două obiective la viaţa socială şi culturală a oraşului prin circulaţia publicului între cele două puncte nodale, precum şi creşterea numărului total de vizitatori ai MNAC prin facilitarea accesului dinspre zona centrală.
Propunerea are ca obiectiv reabilitarea functională, morală, socială şi culturală a curţii Palatului Parlamentului prin deschiderea ei către public, precum şi îmbogăţirea Parcului Izvor cu dotari importante pentru varietatea spaţiilor şi funcţionarea optimă a căilor de acces.
Accesul pietonal şi ciclist se va face din centrul parcului, de pe traseul diagonal care vine de a Podul Mihai Vodă (nou propus prin PIDU), precum şi de pe cele două strazi adiacente parcului (Bd-ul Naţiunile Unite şi strada B.P.Hasdeu)