|
Intervenţia propusă pe Bulevardul Unirii reprezintă
un proiect foarte important, care împreună cu reamenajare Pieţei Constituţiei,
zonei Antim, zonei Domniţa Balaşa, poate aduce o soluţie în rezolvarea şi
comunicarea dintre cele două trame urbane (nord/ sud faţă de bulevard), care, în
acest moment, se află într-o situatie conflictuală. Prin realizarea
proiectului, interesul pentru zona va creşte, atât pentru localnici cât şi
pentru mai mult
Intervenţia propusă pe Bulevardul Unirii reprezintă un proiect foarte important, care împreună cu reamenajare Pieţei Constituţiei, zonei Antim, zonei Domniţa Balaşa, poate aduce o soluţie în rezolvarea şi comunicarea dintre cele două trame urbane (nord/ sud faţă de bulevard), care, în acest moment, se află într-o situatie conflictuală. Prin realizarea proiectului, interesul pentru zona va creşte, atât pentru localnici cât şi pentru turişti. Bulevardul va gazdui pe lângă activităţile comerciale, care vor fi susţinute şi încurajate, un supliment de activităţi de agrement şi culturale. Propunerea are ca obiectiv reabilitarea din punct de vedere al traficului, funcţională, morală şi economică a bulevardului, prin implementarea unei promenade foarte generoase, compusă din spaţii verzi şi o alternare de spaţii publice. Un important spaţiu se creează la intersecţia traseului de biciclisti şi pietoni, la mijlocul bulevardului, dând naştere unei pieţe, care face legatura şi cu zonele adiacente, deschizând parterele blocurilor. Acesta face obiectul unui proiect separat. Diversitatea funcţională,
cu preponderenţă comerţului şi a serviciilor, spaţiile de loisir şi alimentaţie
publică propuse, posibilitatea accesării publicului cu usurinţa la ambele
laturi va atrage un număr sporit de
utilizatori. ![]() |